Expansiunea Germaniei naziste și slăbiciunea diplomației europene
La 12 martie 1938, Germania nazistă a anexat Austria, în cadrul așa-numitului Anschluss. Această acțiune, interzisă prin Tratatul de la Versailles, a fost prezentată ca o „reunificare” a poporului german, dar în realitate a fost o ocupație militară. Reacția internațională a fost pasivă – marile puteri nu au intervenit, permițând lui Hitler să-și consolideze poziția în Europa Centrală.
În septembrie 1938, liderii Marii Britanii (Neville Chamberlain), Franței (Édouard Daladier), Germaniei (Adolf Hitler) și Italiei (Benito Mussolini) s-au întâlnit la München pentru a decide soarta Cehoslovaciei. Fără participarea acesteia, s-a semnat un acord prin care Germania primea regiunea Sudetă, locuită de etnici germani.
Acordul de la München este considerat simbolul politicii de „appeasement” – concesii repetate făcute Germaniei în speranța evitării unui război. Premierul britanic Chamberlain a proclamat că a adus „pace pentru generația noastră”, însă în realitate, Hitler a fost încurajat să continue expansiunea teritorială.
După anexarea Sudetelor, Germania a ocupat restul Cehoslovaciei în martie 1939. Europa se afla acum în pragul unui nou conflict mondial. Lipsa de reacție a puterilor occidentale a arătat limitele diplomației colective și a pregătit scena pentru izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial.